S**** M******* P*** A************ P**
CondamnatP************ V*****
PetentRespinge propunerea formulată de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului SOLOT MARCELIN, anterior executării integrale a pedepsei de 3 ani, 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2415/2014 a Judecătoriei Bacău, mandat de executare nr. 2833/2015, ca prematur introdusă. În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală stabileşte termen de 4 (patru) luni de la data rămânerii definitive a s.p. 1339 din 03.10.2017 a Judecătoriei Vaslui, respectiv, 10.10.2017, pentru rediscutarea situaţiei condamnatului în Comisia de liberări condiţionate. În baza art. 275 alin.6 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 32,5 lei, reprezentând parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu-av- Polcovnicu Lorena -deleg. nr.1924/06.11.2017 şi suma de 32,5 lei, reprezentând parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu-av- Macovei Mirabela -deleg. nr.2004/06.11.2017, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.11.2017.
Hotarare 1685/2017 din 15.11.2017