S****** I**
PetentI*********
IntimatÎn temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. 4 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă republicat, Dispune anularea plângerii contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 900/230/2017, formulată de petentul S****** I**, pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind completarea plângerii de către petent, respectiv acesta nu a indicat în cuprinsul plângerii denumirea şi sediul intimatului, nu a arătat motivele de drept şi dovezile de care înţelege a se folosi în proces şi nu a depus la dosar dovada chitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei. Cu drept pentru petent de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 21 septembrie 2017.
Incheiereanularecerere din 21.09.2017