Dosar 900/296/2017/a1 din 31.01.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 900/296/2017/a1
Data dosar:
31.01.2017
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată că Judecătoria S. M. este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2077/P/2016 din data de 25.01.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. M., constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul P. C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Cod penal şi a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P. C. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Cod penal şi a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

    74/2017 din 07.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD