P*** C*********
CondamnatP************ V*****
PetentAdmite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate P*** C*********. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului P*** C********* anterior executării integrale a pedepsei de 4 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.156/2014 a Judecătoriei Piatra Neamţ, mandat de executare nr. 189/2015. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.104 alin. 2 din Noul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Macovei Mirabela-deleg. nr.1938/06.11.2017, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2017.
Hotarare 1798/2017 din 23.11.2017amână cauza la 23.11.2017 pentru a fi rediscutat condamnatul în comisia de liberări condiţionate.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017