S* P* M**** S**
DebitorR******** S***
LichidatorD********* C**********
CreditorM********* C**********
CreditorP** R**** S*****
CreditorAdmite cererea privind închiderea procedurii insolvenţei, formulată de lichidatorul judiciar Societatea R******** S*** în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei S* P* M**** S**, J12/634/2005 şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei. Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Încuviinţează diferenţa onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 1.354 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare, conform art.39 alin.4 din Legea nr.85/2014 şi respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de procedură constând în onorariul evaluatorului în cuantum de 400 lei, din fondul de lichidare. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 4 decembrie 2018.
Hotarare 2009/2018 din 04.12.2018Recalifică raportul final de activitate depus la dosar de către lichidatorul judiciar în cererea de închidere a procedurii falimentului debitoarei.Amână soluţionarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 4 decembrie 2018, sala 249, ora 8,00, în vederea închiderii procedurii falimentului debitoarei. Dispune citarea creditorilor prin BPI pentru următorul termen de judecată, în vederea audierii acestora cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 13 noiembrie 2018, sala 249, ora 8,00, în vederea valorificării unicului bun al debitoarei.Pune în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să depună la dosar rapoartele lunare de activitate însoţite de dovezile tuturor operaţiunilor întreprinse şi justificarea cheltuielilor şi, în măsura în care se va reuşi valorificarea bunului debitoarei, să procedeze la întocmirea raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi a planului de distribuire, cu respectarea prevederilor art. 160 din Legea nr. 85/2014.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Ia act de faptul că a fost depus la dosar raportul de evaluare a autoturismului proprietate debitoarei, iar în şedinţa adunării creditorilor din data de 04.05.2018 a fost aprobată strategia de valorificare a acestuia.Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 18 septembrie 2018, sala 249, ora 8,00, în vederea valorificării unicului bun al debitoarei.Pune în vedere reprezentantului lichidatorului judiciar să depună la dosar rapoartele lunare de activitate însoţite de dovezile tuturor operaţiunilor întreprinse şi justificarea cheltuielilor şi, în măsura în care se va reuşi valorificarea bunului debitoarei, să procedeze la întocmirea raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi a planului de distribuire, cu respectarea prevederilor art. 160 din Legea nr. 85/2014.
Incheiere de sedinta din 05.06.2018Ia act de faptul că nu au fost formulate opoziţii împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei în forma simplificată.Definitivează tabelul creanţelor declarate împotriva averii debitoarei.Ia act de faptul că lichidatorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus debitoarea la insolvenţă.Ia act de confirmarea lichidatorului judiciar Societatea R SPRL şi a onorariului acestuia, respectiv un onorariu lunar de 700 lei şi un onorariu de succes de 5% din sumele atrase la masa credală.Ia act de desemnarea administratorului special al debitoarei în persoana domnului P R S.Ia act de faptul că adunarea creditorilor din data de 05.02.2018 a aprobat oferta de evaluare a bunurilor debitoarei depusă de evaluatorul F L.Pune în vedere reprezentantei lichidatorului judiciar să depună la dosar procesul-verbal de inventariere a bunurilor şi raportul de evaluare a acestora bunurilor debitoarei, să procedeze la stabilirea modalităţii de valorificare a bunurilor şi să depună la dosar regulamentul de valorificare a acestora.Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 5 iunie 2018, sala 249, ora 8,00, în vederea inventarierii şi stabilirii strategiei de valorificare a bunurilor existente în patrimoniul debitoarei, termen pentru care lichidatorul judiciar va depune la dosar rapoartele lunare de activitate şi dovezile tuturor operaţiunilor întreprinse.
Incheiere de sedinta din 20.02.2018Admite cererea debitoarei SC PR M SRL şi, în consecinţă:Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei SC PR M SRL.Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu Societatea R SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 63 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură de faliment în formă simplificată până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014.Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 1.000 lei + eventual TVA plus un onorariu de succes de 5% + eventual TVA din sumele recuperate în cadrul procedurii, plafonat la suma de 4.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 100 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform art. 64 lit. a din Legea nr. 85/2014.Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014.Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014.Dispune dizolvarea debitoarei.Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor.Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu.Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu.Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 9 februarie 2018, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor pentru data de 20 februarie 2018.Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 19 ianuarie 2018, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 31 ianuarie 2018, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute, sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului de creanţe la 20 februarie 2018.Dispune desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor la sediul lichidatorului judiciar provizoriu, la data de 5 februarie 2018, ora 12:00.Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI.Stabileşte termen de judecată pentru examinarea stadiului procedurii şi soluţionarea eventualelor opoziţii, contestaţii şi pentru definitivarea tabelului preliminar de creanţe pentru data de 20 februarie 2018, sala 249, ora 8,00.Executorie.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată în şedinţă publică din 12 decembrie 2017.
Hotarare 1987/2017 din 12.12.2017