Dosar 9031/325/2017 din 12.04.2017

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9031/325/2017
Data dosar:
12.04.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Admite cererea

    Admite cererea în pretenţii formulată de reclamanta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM SA din Timişoara în contradictoriu cu pârâtul R*** G*******, sens în care: Obligă pe pârât să îi plătească reclamantei suma de 5553,87 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale emise în baza contractului de furnizare a energiei termice nr. 2156/4 iunie 2010, în perioada septembrie 2014-mai 2015 şi pentru luna octombrie 2015, precum şi penalităţile contractuale de întârziere, calculate până la achitarea integrală a debitului, de la data scadenţei facturilor fiscale care evidenţiază debitul, conform art. 2 litera a din contractul asumat de părţi. Obligă pe pârât să-i plătească reclamantei suma de 382,69 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10 noiembrie 2017.

    Hotarare 13733/2017 din 10.11.2017
  • Sedinta din data de 05.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C17C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 10 noiembrie 2017, pentru a se cita pârâtul cu mentiunea " la interogatorui " sub sanctiunea aplicării art. 358 din Noul Cod de Procedura Civilă.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD