A****** N***
CondamnatAdmite cererea condamnatului A****** N*** şi propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate A****** N***. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului A****** N*** anterior executării integrale a pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.362/2017 a Judecătoriei Piatra Neamţ, mandat de executare nr. 502/2017. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.104 alin. 2 din Noul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Sumele de 130 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Aanei Crina-deleg. nr.2059/2017 şi de 98 lei, reprezentând parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu din dosarul nr.10917/333/2017, av. Ouatu Adrian-deleg. nr.29/2018, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.01.2018.
Hotarare 89/2018 din 18.01.2018amână cauza la 18.01.2018 în vedere verificării reunirii la dosarul nr. 10917/333/2017
Incheiere de sedinta din 11.01.2018La deliberare instanţa constată că este necesară repunerea cauzei pe rol pentru înaintarea procesului-verbal de rediscutare în comisia de liberări condiţionate. Fixează termen de judecată la 11.01.2018. va fi încunoştinţat apărătorul din oficiu al condamnatului.
Incheiere de sedinta din 23.11.2017