S****** V*****
Reclamant PRIN AVOCAT GEANINA TERCIN******* A****
PârâtV****** I****
PârâtC**** M*****
PârâtConstată perimată cererea
Hotarare 63/2020 din 15.01.2020În temeiul art.242 alin.1 N.C.proc.civ., suspendă judecata până la aducerea la îndeplinire de către reclamant a dispoziţiei instanţei. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.02.2019.
Incheiere suspendare din 05.02.2019În temeiul art. 400 N.C.proc.civ., repune cauza pe rol pentru ca reclamantul să depună la dosarul cauzei, până la următorul termen de judecată, dovada calităţii pârâţilor de moştenitori ai defunctului Colef Marian, precum şi acte de stare civilă privind pe aceştia, inclusiv certificatul de deces al defunctului, în 4 exemplare, urmând a fi citat cu această menţiune. Fixează termen de judecată pentru data de 05.02.2019, ora 08:30, Completul 5, termen la care se va pune în discuţie calitatea procesuală pasivă a pârâţilor, pentru când se citează părţile, reclamantul cu menţiunea de mai sus, iar pârâţii cu menţiunea „personal la interogatoriu”, Se atacă odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2018.
Incheiere de sedinta din 02.11.2018Amână pronunţarea la data de 02.11.2018, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.10.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2018Amână pronunţarea la data de 26.10.2018, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.10.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2018Amână pronunţarea la data de 17.10.2018, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2018Amână pronunţarea la data de 05.10.2018, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.09.2018Amână pronunţarea la data de 20.09.2018, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.09.2018Acordă un nou termen de judecată la data de 04.09.2018 în vederea administrării probei cu interogatoriul pârâţilor.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018