I******* N******
InculpatA************ R********** B******** D**** D******
Parte vătămatăDOSAR NR. 9134/212/2017/a1 ÎNCH. În baza art. 346 alin.1 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4271/P/2016 din 10.03.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpatul I******* N******, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I******* N****** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, faptă prevăzută de art. 64 lit. h din OUG 23/2008 Stabileşte termen de judecată data de 06.06.2017, ora 08.30, sala 1. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.05.2017. Judecător de Cameră Preliminară,
490/2017 din 11.05.2017