S* A** C****** S** C* S***** A***
CreditorS* C******** I********* R* S**
DebitorI** I********* S***
LichidatorÎn temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014 închide procedura faţă de debitoarea CLIMATERM INSTALAŢII RO SRL. În conformitate cu art. 179 din Legea nr. 85/2014 dispune notificarea sentinţei de închidere a procedurii direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii, precum şi notificarea şi comunicarea creditorilor, prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Dispune radierea societăţii debitoare. În conformitate cu art. 180 din Legea nr. 85/2014 descarcă pe lichidatorul judiciar şi pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune efectuarea plăţii onorariului lichidatorului judiciar, în cuantum de 2000 lei din fondul prevăzut de art. 39 din Legea nr. 85/2014, conform şi în limita prevederilor statutare. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, prin publicare în B.P.I., ce se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 04.11.2022.
Hotarare 4782/2022 din 04.11.2022Amână pronunţarea pentru data de 04.11.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2022pentru citarea creditorilor în vederea avansării de sume necesare continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 17.06.2022Pentru continuarea procedurii, arhivarea documentelor contabile ale societăţii debitoare
Incheiere de sedinta din 28.01.2022Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 24.09.2021Pentru a se soluţiona cererea de atragere a răspunderii patrimoniale şi a se depune la dosar documentele contabile
Incheiere de sedinta din 16.04.2021Pentru a se solutiona cererea de atragere a raspunderii patrimoniale si a se arhiva documentele contabile ale debitoarei
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Pentru a se soluţiona cauzele asociate
Incheiere de sedinta din 18.09.2020Suspendat de drept în baza art.63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 08.05.2020Pentru a se soluţiona cererea de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 29.11.2019Pentru a se soluţiona cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulate în temeiul art. 169 din lege
Incheiere de sedinta din 07.06.2019Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 27.02.2019 s-a dispus amânarea, în intervalul 28.02.2019 – 07.03.2019, a dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 01.03.2019Pentru a se soluţiona cererea de atragere a răspunderii patrimoniale care face obiectul unui dosar asociat
Incheiere de sedinta din 23.11.2018Pentru a se soluţiona cererea de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 29.06.2018Pentru a se pune în discuţia creditorilor oportunitatea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 23.02.2018Aprobă concluziile raportului de activitate. În temeiul art. 145 alin. 1 lit. D raportat la art. 38 alin. 2 lit. c din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, dispune trecerea la procedura falimentului în formă simplificata a debitorului S* C******** I********* R* S**. În temeiul art. 145 alin 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar –22.12.2017; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora –22.01.2018; c) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat –21.02.2018. Numeşte lichidator judiciar pe I** I********* S***, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 57 din lege, cu o remuneraţie de 2000 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere lichidatorului judiciar să efectueze notificările la care se referă art. 147 din Legea nr. 85/2014. Dispune plata onorariului administratorului judiciar în sumă de 3.000 lei şi a cheltuielilor de procedură în cuantum de 191,39 lei din fondul prevăzut de art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 23.02.2018 , ora 09.00. Executorie. Cu apel in 7 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11 .2017.
Hotarare intermediara 6533/2017 din 10.11.2017Admite cererea formulat[ de creditorul SC AVI COMPACT SRL împotriva debitorului S* C******** I********* R* S**. În temeiul art. 65 şi următoarele din Legea nr. 85/2014 deschide procedura generală de insolvenţă a debitorului S* C******** I********* R* S**. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 10.07.2017. Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 31.07.2017. Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor 25.08.2017. Fixează data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 04.08.2017. În temeiul art. 73 numeşte administrator judiciar provizoriu pe I** I********* S*** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 din lege, cu o remuneraţie de 3.000 lei cu TVA inclus. În temeiul art. 73 din Legea nr.85/2014 dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art. 99, art. 100 şi art.76. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr.85/2014 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr.85/2014. Termen pentru continuarea procedurii la 10.11.2017. Executorie. Cu apel, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.05.2017.
Hotarare intermediara 3302/2017 din 26.05.2017