S* G** A******** S** P*** A************ J******* B*** F****** S******* S****** S***** P******** L* C* D**** B****
ApelantS* D******* V****** P*** S**
ApelantDec.: Respinge apelul formulat de apelanta GNP AGRITRADE S.R.L. în reorganizare, prin administrator judiciar BEST FINANCE SERVICES S.P.R.L., în contradictoriu cu intimata DOBROGEA VEGETAL PROD S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 12132/20.10.2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 9200/212/2016, ca nefondat. Respinge apelul formulat de apelanta DOBROGEA VEGETAL PROD S.R.L. în contradictoriu cu intimata GNP AGRITRADE S.R.L. în reorganizare, prin administrator judiciar BEST FINANCE SERVICES S.P.R.L., împotriva aceleiaşi sentinţe civile, ca nefondat. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform Deciziei CCR nr. 369/2017.Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa-Secţia a II a civilă. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29.11.2017.
Hotarare 1605/2017 din 29.11.2017Înch.: Amână pronunţarea la data de 29.11.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.civilă, Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2017Înch.: Amână pronunţarea la data de 15.11.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.civilă, Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2017T: 08.11.2017 pt. a se formula precizările solicitate.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017T: 13.09.2017 faţă de cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 10.05.2017