N**** L*************
InculpatM******* G*******
InculpatÎn baza art. 227, alin 1 C. proc. pen. respinge ca neîntemeiata cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecatoriea Bacău, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii NANEA LUCICA MIHAELA şi M******* G*******. I. În baza art. 227, alin. 2 C. proc. pen. cu referire la art. 202, alin. 4, lit. d C. proc. pen. şi art. 218, art. 219 C. proc. pen. dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de: - inculpata NANEA LUCICA MIHAELA, cercetata sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de înşelăciune în forma complicităţii, prevazute de art. 48 alin. 1 C. pen., raportat la art. 244, alin. 1, 2 C. pen., cu aplicarea art. 77, lit. a C. pen. şi art. 38, alin. 1 C. pen., pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 19.01.2017 până la data de 17.02.2017, inclusiv. - inculpatul M******* G*******, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii a trei infracţiuni de înşelăciune în forma complicităţii, prevazute de art. 48 alin. 1 C. pen., raportat la art. 244, alin. 1, 2 C. pen., cu aplicarea art. 77, lit. a C. pen. şi art. 38, alin. 1 C. pen. pentru o perioada de 30 de zile, începând cu data de 19.01.2017 până la data de 17.02.2017, inclusiv. În baza art. 221, alin. 1 C. proc. pen., impune inculpaţilor NANEA LUCICA MIHAELA şi M******* G******* obligaţia de a nu părăsi imobilul din sat, fără permisiunea organelor de urmarire penala, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecatorului de camera preliminara sau a instanţei de judecata. În baza art. 221, alin. 2, lit. a C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii NANEA LUCICA MIHAELA şi M******* G******* trebuie să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi. În baza art. 221, alin. 2, lit. b C. proc. pen., impune inculpaţilor NANEA LUCICA MIHAELA şi M******* G******* ca pe durata masurii preventive a arestului la domiciliu sa nu comunice direct sau indirect cu numiţii Romanescu Ionuţ şi Baila Andrei Dumitru, cu persoanele vatamate sau cu martorii din dosar. În baza art. 221 alin. 4 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor NANEA LUCICA MIHAELA şi M******* G******* că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 125 din Legea nr. 254/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, desemnează ca autoritate de supraveghere a măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse NANEA LUCICA MIHAELA şi M******* G*******, I.P.J. Calaraşi – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri. În baza art. 275, alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariile aparatorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.01.2017, ora 15.30.
Incheiere masuri preventive faza de UP 131/2017 din 19.01.2017