M********* A***
ReclamantC****** D*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M********* A***, prin primar Gheorghe Falcă, în contradictoriu cu pârâtul C****** D*****, având ca obiect pretenţii şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1918,71 lei, reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârziere calculate pentru perioada septembrie 2016 – ianuarie 2017. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 4 mai 2018.
Hotarare 2067/2018 din 04.05.2018În temeiul dispoziţiilor art. 242 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cererii formulate de către reclamantul M********* A***, în contradictoriu cu pârâtul C****** D*****, până când reclamantul va face dovada modului de calcul al creanţei şi al penalităţilor. Cu drept de recurs de la comunicare pe întreaga durată a suspendării. Dată în şedinţa publică din 06 octombrie 2017.
Incheiere suspendare din 06.10.2017