Ţ******** A****
Intimat PERSOANĂ VĂTĂMATĂT**** V*****
Intimat InculpatS******* J******* D* U****** S** I*** C** N** S******
Intimat PERSOANĂ VĂTĂMATĂAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava împotriva sentinţei penale nr. 66 din 09.03.2017 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr.9256/314/2016. Desfiin?ează, în parte, sentinţa apelată, iar în rejudecare: Condamnă pe inculpatul T**** V***** la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare (în loc de 2 ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută şi sancţionată de art. 233 Cod penal rap. la art. 234 alin. 1 lit. d şi f Cod penal, cu aplicarea art.349 alin. 2, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal (în loc de art. 67 alin. 1 Cod penal), aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2017.
Hotarare 946/2017 din 09.10.2017Amână pronunţarea la data de 09 octombrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 octombrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2017Amână pronunţarea la data de 2 octombrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 septembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2017