S**** M****
ContestatorS******** S***
IntimatAdmite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare în raport de actele comunicate la data de 30.05.2017 (înştiinţare declanşare executare silită, somaţie,încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, încheierea de încuviinţare a executării silite, înştiinţare poprire salariu, inclusiv titlul executoriu), şi, în consecinţă, respinge contestaţia la executare introdusă împotriva acestor acte de executare silită, ca fiind tardiv introdusă. Respinge în rest contestaţia la executare, ca neîntemeiată. Obligă contestatorul la plata către B.E.J. „Bogăţie Silvia Laura” a sumei de 97,58 lei reprezentând contravaloarea copiilor certificate ale actelor dosarului de executare nr.1256/2016, suma datorată urmând a fi virată în contul precizat de către executor la fila 26 din dosarul cauzei. Numai cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Tulcea. Pronunţată astăzi, 16.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2659/2018 din 16.11.2018Amână pronunţarea la data de 16.11.2018, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.11.2018Amână pronunţarea la data de 02.11.2018, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.10.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.10.2018Amână pronunţarea la data de 18.10.2018, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2018În temeiul art. 400 N.C.proc.civ., repune cauza pe rol pentru a se pune în discuţia contradictorie a părţilor excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare în raport de actele comunicate la data de 30.05.2017 (inclusiv titlul executoriu), având în vedere că în cauză nu se contestă doar înştiinţarea privind poprirea emisă la 10.11.2017. Fixează termen de judecată pentru data de 02.10.2018, Completul 5, pentru când se citează părţile cărora li se aduce la cunoştinţă motivul repunerii pe rol. Se atacă odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi 22.08.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 22.08.2018Amână pronunţarea la data de 22.08.2018. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06.08.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.08.2018Amână pronunţarea la data de 06.08.2018. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.07.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.07.2018Amână pronunţarea la data de 20.07.2018. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.07.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.07.2018Amână pronunţarea la data de 13.07.2018. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2018Amână pronunţarea la data de 28.06.2018 pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2018Admite cererea de suspendare a executării silite. Dispune suspendarea executării silite desfăşurate de B.E.J. „Bogăţie Silvia Laura” în dosarul de executare nr. 1256/2016, până la soluţionarea contestaţiei la executare înregistrate în prezenta cauză sub nr. 9265/327/2017 aflată pe rolul Judecătoriei Tulcea. În temeiul art.719 alin.8 N.C.proc.civ. republicat, dispune comunicarea deîndată a prezentei hotărâri către executorul judecătoresc. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă şi de la comunicare pentru cea lipsă. Pronunţată astăzi 19.04.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 19.04.2018Amână pronunţarea asupra cererii de suspendare a executării silite la data de 19.04.2018, pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Acordă termen pentru soluţionarea contestaţiei la executare la data de 12.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.04.2018