E*** S*
ReclamantS**** A********
PârâtS**** C*****
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta S.C. ENET S.A. în dosarul nr. 9266/231/2017. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 9065/7.12.2017 pronunţată în dosarul nr. 9266/231/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Focşani, în sensul că se va menţiona domiciliul pârâţilor ca fiind în mun. Focşani, str. Revoluţiei, nr. 7, bloc C2, ap.10, jud. Vrancea, în loc de mun. Focşani, str. Revoluţiei, bloc C7, scara 2, ap.10, jud. Vrancea, cum greşit s-a consemnat în cuprinsul sentinţei civile anterior menţionate. Despre încheierea de îndreptare a erorii materiale se va face men?iune în ambele exemplare ale hotărârii. Cheltuielile de judecată se suportă de către stat din fondul constituit potrivit legii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei încheieri. Cererea de apel se depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea nulităţii.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.03.2018Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. ENET S.A. în contradictoriu cu pârâţii S**** A******** şi S**** C*****. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 4047,39 lei din care suma de 3017,30 lei reprezentând debit principal constând în contravaloarea serviciilor prestate în perioada septembrie 2014-aprilie 2016, suma de 1018,08 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata debitului principal litigiu şi suma de 12,01 lei reprezentând penalităti de întârziere aferente debitelor anterioare celui în litigiu. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamantă a daunelor moratorii aferente debitului principal neachitat, pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 01.05.2016 si până la data plă?ii efective, în cuantumul procentului prevăzut de lege pentru neplata la termen a creantelor bugetare. Obligă pârâţii în solidar la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei sentinte. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Focsani, sub sanctiunea nulitătii.
Hotarare 9065/2017 din 07.12.2017termen acordat pentru a se depune înscrisurile solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017termen acordat pentru a se cita pârâtul S**** C***** cu copie cerere de chemare în judecată şi înscrisuri doveditoare.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017