Dosar 9286/315/2017 din 27.10.2017

luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9286/315/2017
Data dosar:
27.10.2017
Instanta:
Judecătoria Târgoviște
Departament:
.
Obiect:
luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.10.2017 la ora 15:00

    Complet: C5-DL
  • Soluţionare

    În baza art. 224, 227 C. pr. pen. respinge ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. 1828/P/2017. În baza art. 227, al. 2, C. pr. pen. raportat la art. 202 C. pr. pen. şi art. 211 şi urm C. pr. pen. ia faţă de inculpatul CC, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228, al. 1 – 229, al. 1, lit. b, d, al. 2, lit. b, C. pen. cu aplicarea art. 77, lit. a, C. pen. măsura preventivă a controlului judiciar, cu o durată de 60 de zile. În baza art. 215 C. pr. pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară, sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia de află, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie de la domiciliu desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de către acesta sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Dâmboviţa fără încuviinţarea prealabilă a organului care a dispus măsura; Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea – credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestului preventiv. În baza art. 275, al. 3, C. pr. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu, avocat Stoica Luchian, conform delegaţiei seria DB, nr. 8056/2017/26.10.2017 urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 27.10.2017, ora 16:15.

    Incheiere masuri preventive faza de UP din 27.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD