V**** M***** M*****
InculpatÎn baza art. 346, al.1, C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 5685/P/2015 din data de 24.10.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte privind pe inculpatul VMM, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat potrivit legii, prevăzută de art. 334, al. 1, C. pen. şi de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335, al. 1, C. pen. cu aplicarea art. 38, al. 2, C. pen. Dispune începerea judecăţii în cauză, primul termen urmând a fi fixat după rămânerea definitivă a prezentei. Dispune comunicarea prezentei către inculpat şi procuror. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 04.01.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 04.01.2018