C******* N****** V****
InculpatA***** N****** G******
InculpatI. În temeiul art. 362 al. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin.2 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul major CHICIOTĂ NICOLAE-VALER, , trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din data de 24.04.2017 emis în dosarul nr. 2864/P/2017, sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. f din Codul penal şi a infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 alin. 1, alin. 3 lit. b din Codul penal şi de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 2 lit. b din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul CHICIOTĂ NICOLAE-VALER, prin Încheierea din 20 septembrie 2017 în dosar nr. 9293/197/2017/a1.10 al Judecătoriei Braşov de Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov. Obligă inculpatul ca pe durata acestei măsuri să nu părăsească imobilul casă de locuit şi gospodării anexe, în care locuieşte, , fără permisiunea Judecătoriei Braşov, cu excepţia situaţiilor în care trebuie să se prezinte în faţa instanţei de fond şi a instanţelor de control judiciar, la chemarea acestora. În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului CHICIOTĂ NICOLAE-VALER respectarea, pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, a următoarelor obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară şi a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu inculpatului Agache Nicolae-Gabriel, cu persoana vătămată Oltean Ionu? - Alexandru persoana vătămată Oltean Viorel cu martora Sulică Maria. În baza art. 221 alin.3 Cod procedură penală dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul CHICIOTĂ NICOLAE-VALER să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, în măsura în care un asemenea sistem este disponibil la nivelul organului de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului. Desemnează organ însărcinat cu supravegherea respectării de către inculpat a măsurii dispuse Poliţia Zărneşti. În baza art.218 alin.4 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului arestat la domiciliu că beneficiază de următoarele drepturi: dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a consulta dosarul în condiţiile legii, dreptul de a avea un avocat ales sau de a i se desemna un avocat din oficiu, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret, dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale, dreptul de acces la asistenţă medicală de urgenţă, dreptul de a contesta măsura şi dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta. II. În temeiul art. 362 al. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin.2 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul major AGACHE NICOLAE-GABRIEL, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din data de 24.04.2017 emis în dosarul nr. 2864/P/2017 , sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. f din Codul penal ?i a infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 alin. 1, alin. 3 lit. b din Codul penal ?i de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 2 lit. b din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal În temeiul art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul AGACHE NICOLAE-GABRIEL, prin Încheierea din 20 septembrie 2017 în dosar nr. 9293/197/2017/a1.10 al Judecătoriei Braşov de Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov. Obligă inculpatul ca pe durata acestei măsuri să nu părăsească imobilul casă de locuit şi gospodării anexe, în care locuieşte, , fără permisiunea Judecătoriei Braşov, cu excepţia situaţiilor în care trebuie să se prezinte în faţa instanţei de fond şi a instanţelor de control judiciar, la chemarea acestora. În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului AGACHE NICOLAE-GABRIEL respectarea, pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, a următoarelor obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară şi a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu inculpatului Chiciotă Nicolae - Valer, cu persoana vătămată Oltean Ionu? - Alexandru, cu persoana vătămată Oltean Viorel, cu martora Sulică Maria. În baza art. 221 alin. 3 Cod procedură penală dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul AGACHE NICOLAE-GABRIEL să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, în măsura în care un asemenea sistem este disponibil la nivelul organului de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului. Desemnează organ însărcinat cu supravegherea respectării de către inculpat a măsurii dispuse Poliţia Zărneşti. În baza art. 218 alin. 4 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului arestat la domiciliu că beneficiază de următoarele drepturi: dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a consulta dosarul în condiţiile legii, dreptul de a avea un avocat ales sau de a i se desemna un avocat din oficiu, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret, dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale, dreptul de acces la asistenţă medicală de urgenţă, dreptul de a contesta măsura şi dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor impuse inculpatului pe durata acesteia, organul de poliţie poate pătrunde în imobilul unde se execută măsura, fără învoirea inculpatului sau a persoanelor care locuiesc împreună cu acesta. Copia prezentei încheieri se comunică persoanelor şi instituţiilor prevăzute de art. 221 alin. 8 Cod procedură penală. Măsura dispusă se comunică inculpatului, organului de supraveghere Poliţia Municipiului Braşov, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 octombrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 11.10.2017