G****** I**** R*****
InculpatÎn baza art. 222 alin. 7 C.pr.pen. respinge propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte. În baza art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală înlocuieşte măsura arestării la domiciliu dispusă prin Încheierea nr. 38/DL din data de 15.09.2017 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în dosarul nr. 7823/315/2017, faţă de inculpatul G. I.-R., fiul lui, născut la data de in, cu domiciliul in, CNP, cu măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 zile, de la 12.11.2017 până la data de 10.01.2018 inclusiv. În baza art. 215 alin. 1, 2 C.pr.pen. impune în sarcina inculpatului următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza (organ de urmărire penală, judecător de cameră preliminară ori instanţa de judecată) ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. e) să nu depăşească judeţul Dâmboviţa decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza ; f) să nu conducă autovehicule; g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; h) să nu se apropie de martorii A. S., G. G., N. M., C. G., C. C., S. G.-A., N. I.-B., B. G., A. M.-G., G. D., C. N.-C., A. L.-N., O. I.-C., T. C. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu În baza art. 215 alin. 4 C.pr.pen. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Dâmboviţa. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicarea minutei şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.11.2017.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 09.11.2017