C**** F* Y**** E***
InculpatK**** M* M****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1427/P/2017 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş privind pe inculpaţii KILIC MURAT şi CAKIR YUNUS EMRE, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii: KILIC MURAT, fa?ă de care a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar, CAKIR YUNUS EMRE, fa?ă de care a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 alin. 1 C.p. . În baza art.272 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 660 lei din fondurile MJ către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu Cândea Claudia pentru faza camerei preliminare. Cu contesta?ie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în ?edin?a camerei de consiliu, azi, 03.01.2018. .
Incheierefinalacamerapreliminara din 03.01.2018