B********* V* G***** V*******
PetentSP 1431/2017-Ia act de retragerea cererii de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat BGV, deţinut în Penitenciarul Bistriţa în executarea pedepsei de 6 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 283 alin. 4 lit. n C.pr.pen. sancţionează cu amendă judiciară în cuantum de 1000 lei abuzul de drept săvârşit de petentul-condamnat constând în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului de a formula cerere de liberare condiţionată. Stabileşte onorariu avocat din oficiu în cuantum de 130 lei în favoarea avocat Burlă Anamaria, sumă ce se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei în temeiul art. 272 Cod procedură penală. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul să plătească, în favoarea statului, suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţionarea fondului cauzei. Cu drept de a solicita anularea ori reducerea amenzii judiciare aplicate, în termen de 10 zile de la comunicarea dispoziţiei de amendare, conform prev. art. 284 alin. 2 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.11.2017.
Hotarare 1431/2017 din 01.11.2017