M********* R** V***** - D******* E******** F*********
PetentG*** O******* M*****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul, Municipiul Rm. Vâlcea, în contradictoriu cu intimatul, G*** O******* M*****; Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria PA. nr. 0252046/10.07.2012, cu obligarea acestuia să presteze o activitate în folosul comunităţii; Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii în cuantum de 8 ore, în cadrul Primăriei Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la judecătoria Rm. Vâlcea; Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2017
Hotarare 5692/2017 din 10.11.2017