C******** D* I*** F*****
InculpatA*** - D**** I*** - D******* R******** V***** I***
Parte civilăRespinge cererile şi excepţiile invocate de inculpatul Cojocariu Ilie – Florin ca neîntemeiate. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2534/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din data de 16.11.2017 privind pe inculpatul Cojocariu Ilie – Florin, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Cojocariu Ilie – Florin, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatului Cojocariu Ilie – Florin şi părţii civile ANAF – DRGFP Iaşi – Direcţia Regională Vamală Iaşi. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 07.02.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 07.02.2018