O*** P*** O****** R********** C********* D* P* L**** T********* B********
ReclamantH***** M**** S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta H***** M**** S**. Dispune radierea din registrul comerţului a societăţii pârâte. Hotărârea de radiere se va comunica societăţii pârâte la sediul social, oficiului registrului comerţului pentru radierea societăţii din registrul comerţului, Ministerului Finanţelor Publice – Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice, şi se va publica, cu titlu gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului, pentru menţionare în registrul comerţului. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.05.2017
Hotarare 2148/2017 din 29.05.2017