I****** M****
InculpatM****** A******* L****
InculpatV***** M***** I****
InculpatT*** C****** M*****
InculpatÎn baza art. 278 Cod procedură penală, Dispune îndreptarea erorii materiale din oficiu a minutei pronunţată la data de 11.07.2017, în dosarul nr. 947/201/2017 al Judecătoriei Calafat, în sensul că, "în baza art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I****** M****, aceea de 2 ani, 9 luni şi 20 zile închisoare, durata reţinerii şi măsurii preventive a arestului la domiciliu, de la 28.02.2017 la zi"; " în baza art. 343 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M****** A******* L**** la 1 an şi 4 luni închisoare, iar în baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului Muşuroi pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică 6 luni, urmând să execute în total 2 ani şi 6 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale minutei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.07.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.07.2017În baza art. 271 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpatul I****** M**** la 2 ani închisoare. În baza art. 342 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod penal, Condamnă pe inculpat la 2 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 2 luni închisoare, adică 20 zile, urmând să execute 2 ani şi 20 zile închisoare. În baza art. 88 alin. 3 Cod penal, Dispune revocarea amânării aplicării pedepsei de 9 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 178/04.10.2016, pronunţată de Judecătoria Calafat în dosarul penal nr. 1477/201/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2016. În baza art. 88 alin. 3 Cod penal, coroborat cu art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, Contopeşte pedeapsa din prezenta cauză, aceea de 2 ani şi 20 zile, cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 178/04.10.2016, în pedeapsa rezultantă de 2 ani 9 luni şi 20 zile închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul instituţiilor stabilite de Primăria Seaca de Cîmp judeţul Dolj, pe o perioadă de 80 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 241 alin. 1 indice 1 lit. a Cod procedură penală, Constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu, dispusă prin încheierea din camera de consiliu nr. 1 din 28 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. 536/201/2017/a1 al Judecătoriei Calafat. În baza art. 404 alin. 4 Cod procedură penală, Deduce din pedeapsa aplicată, aceea de 2 ani 9 luni şi 20 zile închisoare, durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, de la 28.02.2017, la zi. În baza art. 271 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod penal, Condamnă pe inculpatul M****** A******* L**** la 2 ani închisoare. În baza art. 342 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod penal, Condamnă pe inculpat la 2 luni închisoare. În baza art. 343 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod penal, Condamnă pe inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal, Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică 6 luni şi 20 zile închisoare, urmând să execute în total 2 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul instituţiilor stabilite de Primăria Municipiului Băileşti judeţul Dolj, pe o perioadă de 80 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 271 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod penal, Condamnă pe inculpatul V***** M***** I**** la 2 ani închisoare. În baza art. 342 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod penal, Condamnă pe inculpat la 2 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal, Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 2 luni închisoare, adică 20 zile închisoare, urmând să execute 2 ani şi 20 zile închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul instituţiilor stabilite de Primăria Seaca de Cîmp judeţul Dolj, pe o perioadă de 80 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 271 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod penal, Condamnă pe inculpatul T*** C****** M***** la 2 ani închisoare. În baza art. 342 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod penal, Condamnă pe inculpat la 2 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cod penal, Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 2 luni închisoare, adică 20 zile închisoare, urmând să execute 2 ani şi 20 zile închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1, rap. la art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal, Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul instituţiilor stabilite de Primăria Seaca de Cîmp judeţul Dolj, pe o perioadă de 80 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, Dispune confiscarea unui pistol cu gaz marca Ekol, cal. 9 mm, nr. EV-1437866 şi a 2 cartuşe acustice de acelaşi calibru de la inculpatul M****** A******* L****; o armă cu aer comprimat de la inculpatul V***** M***** I**** şi o armă cu aer comprimat de la inculpatul T*** C****** M*****, depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Dolj, conform dovezii seria H nr. 0136550 din data de 03.04.2017. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, Obligă fiecare inculpat la plata sumei de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Sentinţă cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.07.2017.
Hotarare 148/2017 din 11.07.2017Amână pronunţarea la data de 11.07.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.07.2017