B***** A**********
InculpatCondamnă inculpatul Bărboi Andi Vasile, la o pedeapsă de 9(nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută şi sancţionată de art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.349 alin.2 C.p.p., art.374 alin.4 C.p.p., art.375 C.p.p. şi a art.396 alin.10 C.p.p. În baza art.97 alin.1 C.pen. anulează beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.391 din 19.12.2016 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr.590/30.05.2017 a Curţii de Apel Suceava. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.391 din 19.12.2016 a Judecătoriei Suceava, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.336 alin.1 C.pen.; - Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.335 alin.1 C.pen.; - Pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.52 alin.3 C.pen. rap. la art.321 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. În baza art. 97 alin.1 C.pen., art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză inculpatului Bărboi Andi Vasile cu pedepsele aplicata prin sentinţa penală nr.391 din 19.12.2016 a Judecătoriei Suceava în pedeapsa cea mai grea de 1(unu) an închisoare, la care adaugă un spor de 11 (unsprezece) luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă de 1 (un) an şi 11 (unsprezece) luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art.92 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 3 ani (trei ani), termen care se calculează potrivit art.97 alin.2 C.pen. de la data de 30.05.2017. În baza art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpatul Bărboi Andi Vasile la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul Bărboi Andi Vasile are obligaţia să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art.93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpatul Bărboi Andi Vasile să presteze timp de 100 de zile o activitate neremunerată în cadrul unităţii administrativ teritoriale mun. Suceava şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, programul de executare al acestei activităţi va fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului Bărboi Andi Vasile cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului Bărboi Andi Vasile că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă pe inculpatul Bărboi Andi Vasile la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 350 lei reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.05.2018.
Hotarare 223/2018 din 07.05.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 07.05.2018. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 20.04.2018. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2018În baza art. 391 alin.1 C.p.p, fixează termen pentru pronunţare la data de 12.04.2018. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.03.2018I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de apărătorul inculpatului, va admite cererea apărătorului inculpatului, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 26.03.2018, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului. Se emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 28.02.2018.
Incheiere de sedinta din 28.02.2018I N S T A N ? A Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere şi prin afişare la uşa instanţei, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 28.02.2018, pentru când se citează inculpatul cu mandat de aducere şi prin afişare la uşa instanţei. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 07.02.2018.
Incheiere de sedinta din 07.02.2018