D********* C***** D******
InculpatS****** 8* I**** S***** - P*** R*********** L**** G******* A****
Parte civilăÎn baza disp. art. 345 alin. 1 din codul de procedură penală, respinge ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de inculpatul DĂSCĂLESCU DUMITRU CODRUŢ, prin apărător ales, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În baza disp. art. 346 alin. 2 din codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 31.10.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, emis în dosarul nr. 2374/P/2014, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privind pe inculpatul DĂSCĂLESCU DUMITRU CODRUŢ, trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de opera?iuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. 1, 2 din codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din codul penal ( 3 acte materiale). Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul DĂSCĂLESCU DUMITRU CODRUŢ. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 2.04.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 02.04.2018Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 2. 04. 2018. Pronunţată în şedinţa publică din 26. 03. 2018.
Incheiere de sedinta din 26.03.2018Ia act că a fost aprobată desfiinţarea, începând cu data de 06.02.2018, a completului CCP3. Trimite dosarul nr. 9498/314/2017/a1 al Judecătoriei Suceava, ca urmare a repartizării aleatorii, la completul CCP27, termen de judecată stabilit la data de 26.03.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.02.2018.
Incheiere de sedinta din 12.02.2018Admite cererea formulată de apărătorul ales şi acordă termenul solicitat pentru a se putea prezenta şi a susţine cererile şi excepţiile formulate în cauză. În baza disp. art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei (sub nr. 48025/2015) şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (sub nr. 21-DCAJ-2015), se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava suma de 130 lei cu titlu de onorariu parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Dăscălescu Dumitru Codruţ – avocat Liteanu Rebeca, cu delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2842/24.11.2017, fila 10. Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2018, ora 08:30, sala 206, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul. Partea civilă are termen în cunoştinţă conform art. 353 alin.2 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 29 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 29.01.2018