B***** C****************
CondamnatÎn baza art.587 alin.1 C.proc.pen., rap.la art.100 C.p. admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara cu privire la condamnatul BUŞILĂ CLAUDIU ALEXANDRU, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, de sub efectul pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, aplicată de Judecătoria Timişoara prin s.p. nr.618/2015. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 800/2015 emis de Judecătoria Timişoara şi atrage atenţia acestuia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 104 C.pen privind revocarea liberării condiţionate. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu , din fondurile MJ către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2017
Hotarare 2537/2017 din 27.04.2017