M********* F****** P*** R***********
ReclamantH*** G*******
PârâtH*** G******* l* u** i********
PârâtH*** G******* p*** c****** a** G****** P****
PârâtAdmite cererea formulată de petentul Municipiul Făgăraş, reprezentat prin primar, în contradictoriu cu intimatul H*** G*******, CNP citat prin publicitate, reprezentat prin curator avocat Giurgiu Paula, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal seria PL, nr.0002670, încheiat la data de 18.06.2012 de Poli?ia Locală Făgăra?, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi obligă pe intimat la prestarea unui număr de 20 (douăzeci) ore muncă în folosul comunităţii pe raza Municipiului Făgăraş, jud. Braşov. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat din cadrul Primăriei mun. Făgăraş, jud. Braşov. Obligă pe intimat să plătească petentul suma de 50 lei cheltuieli de judecată (remuneraţie curatorul). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 mai 2017.
Hotarare 733/2017 din 29.05.2017termen acordat ptr. a se depune originalul chitanţei
Incheiere de sedinta din 15.05.2017termen acordat ptr. numire curator special
Incheiere de sedinta din 08.03.2017