S****** M*****
InculpatSentinţa penală nr.13/F din 23.01.2018 -Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În temeiul art.107 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicată, dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18.09.2017 de către Parchetul Wuppertal în baza hotărârii din 24.08.2017 a Judecătoriei Wuppertal, pe numele persoanei solicitate S****** M*****. Dispune amânarea predării persoanei solicitate către autorităţile germene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii până la finalizarea procedurii de transfer al urmăririi penale solicitate în dosarul nr. 511/D/P/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, ori până la soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţa de judecată, în caz de respingere a transferului procedurii, şi executarea eventualei pedepse aplicate. Dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încetării motivelor pentru care s-a dispus amânarea. Constată că persoana solicitată a fost reţinută la data de 15.12.2017, pe o durată de 24 de ore şi a fost arestată provizoriu în vederea predării la 16.12.2017 la 23.01.2018. Dispune punerea în libertate a persoanei solicitate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 420 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.01.2018.
Hotarare 13/2018 din 23.01.2018ALTE CAUZE
Incheiere de sedinta din 11.01.2018pentru emiterea unei adrese către DIICOT. Soluţia cu privire la arestarea provizorie se află în dosar 9580/2/2017/a1.
Incheiere de sedinta din 28.12.2017Î N C H E I E R E 16.12.2017 Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În baza art. 101 alin. 5 lit. a din Legea nr. 302/2004, republicată, ia măsura arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate S****** M***** , pe o perioadă de 15 zile, de la 16.12.2017 la 30.12.2017, inclusiv, în procedura de punere în executare a Mandatului European de Arestare emis la data de 18.09.2017 de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germania. Dispune emiterea mandatului de arestare provizorie. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fixează termen la data de 28.12.2017, ora 10:00, sala S 90, în vederea depunerii mandatului European de Arestare, tradus în limba română. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2017.
Incheiere de sedinta din 16.12.2017