Dosar 9580/314/2017 din 23.11.2017

actiune in raspundere contractuala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9580/314/2017
Data dosar:
23.11.2017
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
actiune in raspundere contractuala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamanta Societatea Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group S.A. în contradictoriu cu pârâta Vasy Bol Ady SRL, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 19.12.2019.

    Hotarare 5736/2019 din 19.12.2019
  • Sedinta din data de 05.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea cauzei la data de 19 decembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 06 decembrie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019
  • Sedinta din data de 25.07.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 05.12.2019, pentru când vor fi citate părţile, reclamanta cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1082,35 lei (858,56 lei+223,79 lei) aferentă cererii completatoare depusă la dosar la data de 25.01.2018 (privind sumele de 15.071,10 lei şi de 3125,60 lei). Se va aduce la cunoştinţă reclamantei are dreptul de a beneficia de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru, această cerere urmând a fi formulată în termen de 5 zile de la primirea comunicării în condiţiile art. 42 alin. 2 -4 din OUG nr. 80/2013 şi că împotriva modului de stabilire a taxei de timbru poate face cerere de reexaminare la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, acre este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. 1 din OUG nr. 80/2013. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.07.2019.

    Incheiere de sedinta din 25.07.2019
  • Sedinta din data de 18.07.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 25 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 18 iulie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.07.2019
  • Sedinta din data de 04.07.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 18 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 4 iulie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2019
  • Sedinta din data de 20.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 4 iulie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 20 iunie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2019
  • Sedinta din data de 04.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Cu privire la proba cu interogatoriul civil al pârâtei solicitată de reclamantă, constată că aceasta este decăzută din această probă. Va fi înaintat reclamantei cu adresă interogatoriul civil formulat de către pârâtă, cu menţiunea de a răspunde întrebărilor adresate şi a-l înainta la dosar. Amână judecarea cauzei la data de 20 iunie 2019, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Emite adresă către reclamantă pentru a preciza dacă insistă în administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, iar în caz afirmativ, să depună la dosar lista cu întrebări pentru interogatoriu. Pune în vedere pârâtei, prin reprezentant, să depună la dosar lista cu întrebări pentru interogatoriu, urmând a fi înaintată către reclamantă pentru a răspunde la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 04.04.2019, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2019
  • Sedinta din data de 11.10.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul civil al pârâtei. Se va emite adresă reclamantei ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar interogatoriul civil a cărui administrare o solicită. Amână judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp.art.229 Cod procedură civilă, considerându-se că acestea cunosc termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei prin semnătură. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 11.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD