C****** E****
IntimatD********* M****** R*****
IntimatN******* G*******
ApelantN******* M****
ApelantC******* B****** D******
IntimatRespinge apelul formulat de apelanţii N******* G******* şi N******* M**** împotriva sentinţei civile nr. 11399/07.10.2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 9596/325/2015 în contradictoriu cu pârâţii COMLOŞAN BILIANA DANIELA, COMLOŞAN TOMA, CHIŢIGA NICOLAE, C****** E****, URSU RUSALIN DORIN, OPREA NICOLETA, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, prin Primar, KOCSIS FLORIAN, ESZTERGAR VICTORIA, ESZTERGAR IOAN, ESZTERGAR NICOLAE, ESZTERGAR ELISABETA, COVACI (fostă STANCU) MARIANA, toţi prin curator Ardelean Paula şi STANCU IOAN. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce trebuie depusă la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 12.03.2019
Hotarare 326/2019 din 12.03.2019AMANA PRONUNTAREA LA 12.03.2019, PRIN GREFA INSTANTEI
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2019ÎN VEDEREA INDEPLINIRII PROCEDURII DE CITARE CU STANCU MARIANA
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Redeschide dezbaterile şi fixează termen de judecată la data de 15.01.2019, pentru când se vor cita părţile, apelantul cu menţiunea de a depune CF extenso nr. 430416 Timişoara ( provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 2532 Chişoda , cu traducere legalizată daca este cazul şi extenso CF vechi nr. 3281 Chişoda, cu traducere legalizată, daca se impune. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 27.11.2018.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018AMANA PRONUNTAREA LA 27.11.2018
Incheiere de sedinta din 13.11.2018în vederea comunicarii raspunsului la obiectiuni cu partile lipsa
Incheiere de sedinta din 23.10.2018În vederea îndeplinirii procedurii de citare a pârâtei C****** E****, cu menţiunea de a depune la dosar o copie a cărţii de identitate. Pentru citarea expertului să depună la dosar în exemplare sufuciente Răspunsul la obiecţiuni pentru a fi comunicat părţilor din proces.
Incheiere de sedinta din 11.09.2018în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 12.06.2018în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 22.05.2018în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 19.04.2018în vederea emiterii unei adrese pentru identificarea noului domiciliu al intimatei Chitiga Elena şi citarea acesteia la domiciliul identificat
Incheiere de sedinta din 20.03.2018pentru citarea moştenitorilor defunctului Chitiga Nicolae
Incheiere de sedinta din 27.02.2018pentru citarea moştenitorilor defunctului Chitiga Nicolae
Incheiere de sedinta din 15.02.2018pentru indicarea moştenitorilor defunctului Chitiga Nicolae şi citarea prin publicitate şi prin curator a intimaţilor Chitiga Elena, Kocsis Florian, Esztergar Victoria, Esztergar Ioan, Esztergar Nicolae, Esztergar Elisabeta
Incheiere de sedinta din 05.12.2017în vederea indicării domiciliului lui Chitiga Nicolae şi Chitica Elena şi pentru indicarea moştenitorilor lui Kocsis Florian, Esztergar Victoria, Esztergar Ioan, Esztergar Nicolae, Esztergar Elisabeta
Incheiere de sedinta din 03.10.2017