O***** E***
InculpatI. În temeiul 396 al.1, 4 C.p.p. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen, art. 336 alin. 1 C. pen., raportat la art. 83 C. pen, stabileşte pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare în sarcina inculpatului O***** E***, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 336 al.1 C.p. II. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, cu aplic. art. 396 alin.10 C.proc.pen., raportat la art. 83 C. pen. şi art. 335 alin. 2 C.pen stabileşte pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare în sarcina inculpatului O***** E***, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 335 al.2 C.p. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte cele două pedepse, respectiv: - 10 (zece) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 336 al.1 C.p., (fapta din data de 18.09.2016). - 4 (patru) luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 335 al.2 C.p. ( fapta din data de 18.09.2016) aplică pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) luni închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din cealaltă pedeapsă respectiv cu 1( unu) lună şi 10(zece) zile închisoare, stabilind astfel pedeapsa rezultantă de 11(unsprezece) luni şi 10(zece) zile închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 11 (unsprezece) luni şi 10(zece) zile închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bistriţa-Năsăud. În baza art. 85 alin. 2 lit. b) C. pen. impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Sângeorz-Băi sau Primăriei comunei Rodna , instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pe o perioadă de 50 de zile lucrătoare în conformitate cu dispoziţiile art. 51 şi 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. c Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa, pe durata termenului de supraveghere, un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud sau derulate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, rap. la art. 88 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 86 Cod penal, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre la rămânerea definitivă a acesteia Serviciului de Probaţiune Bistriţa-Năsăud. În temeiul art. 274 alin.1 C.proc.pen, obligă inculpatul O***** E*** la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. (din care 350 lei aferente fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei . Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.08.2017.
Hotarare 4256/2017 din 11.08.2017acordă termen pentru deliberare şi pronunţare pentru data de 11.08.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.08.2017amână cauza pentru data de 09.08.2017 în vederea efectuării unei adrese către IPJ Bistriţa-Năsăud pentru a se comunica fişa de cazier judiciar a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 19.07.2017