A******** I* M**** C*******
Apelant InculpatM********* F********* P****** - A*** B********
Intimat Parte civilăDecizie penală nr. 1785/A din 20.12.2017 În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul Angelescu Mihai Cristian împotriva sentinţei penale nr. 86/05.09.2017 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 960/116/2017. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Constată că infracţiunile pentru care inculpatul Angelescu Mihai Cristian a fost condamnat în cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată în baza art. 280 ind.1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. prin sentinţa penală nr. 189/18.11.2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi definitivă prin neapelare şi la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. din 1969, cu referire la art. 13 C.p. din 1969 şi art. 320 in.1 alin.7 C.p.p. din 1968 prin sentinţa penală nr. 184/14.05.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă prin decizia penală nr. 2065/07.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Menţine anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 184/14.05.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă prin decizia penală nr. 2065/07.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia I Penală, anulare dispusă prin sentinţa penală nr. 189/18.11.2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi definitivă prin neapelare. În baza art.36 alin.1 C.p. din 1969, art. 33 lit. a C.p. din 1969 şi art. 34 lit. b C.p. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.p. contopeşte cele două pedepse de câte 1 an şi 4 luni închisoare aplicate în cauză, pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 189/18.11.2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi definitivă prin neapelare şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 184/14.05.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi definitivă prin decizia penală nr. 2065/07.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia I Penală, urmând a aplica inculpatului Angelescu Mihai Cristian pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 8 luni închisoare, în final, inculpatul Angelescu Mihai Cristian va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C.p.din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei rezultante. În baza art. 81 C.p. din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.p. din 1969, termen care începe să curgă de la data de 07.11.2013-data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 184/14.05.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, conform art.85 alin.3 C.p. din 1969. În baza art. 71 alin.5 C.p.din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.12.2017.
Hotarare 1785/2017 din 20.12.2017Amână pronunţarea la data de 20.12.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2017Stabileşte pronunţarea la data de 13.12.2017
Incheiere de sedinta din 29.11.2017Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul-inculpat. Pune în vedere apelantului-inculpat că este ultimul termen de judecată acordat în acest sens. Menţine delegaţia apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul-inculpat. Pune în vedere acestuia că este singurul termen de judecată ce se acordă în acest sens. Emite adresă către Baroul Bucureşti, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru apelantul-inculpat.
Incheiere de sedinta din 04.10.2017