S********* "********** D** C***** S* T******** P***** L**** S* S****** - P*** R***** L****
PetentAdmite cererea formulată de petentul Sindicatul "Autobuzul” din cadrul S.C. Transport Public Local S.A. Suceava, prin reprezentant legal Barbacariu Mircea. În baza art. 20 din Legea 62/2011, dispune înregistrarea în Registrul special privind sindicatele al Judecătoriei Suceava a modificării intervenite privind componenţa Biroului Executiv al Sindicatului "Autobuzul” din cadrul S.C. Transport Public Local S.A. Suceava respectiv: preşedinte - Barbacariu Mircea, vicepreşedinte - Botuşan Modest şi secretar general - Cojoc Vasile conform procesului verbal din 14.11.2017 al Adunării Generale a Sindicatului "Autobuzul” din cadrul S.C. Transport Public Local S.A. Suceava, pe o perioadă de 4 ani, având în vedere menţiunile din statutul sindicatului. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava. Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.12.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 21.12.2017În temeiul art. 400 Cod procedură civilă repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 21.12.2017, la ora 14.30, pentru când se citează petenta, citaţia se comunică prin agent procedural, cu menţiunea ca, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei prevăzută de art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, să depună la dosar două exemplare, semnate pentru conformitate cu originalul pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere numitul Barbacariu Mircea, de pe procesul verbal din 14.11.2017 al Adunării generale a Sindicatului Autobuzul din cadrul S.C. Transportul Public Local S.A., cu precizarea ca aceste copii de pe procesul verbal să fie efectuate astfel încât să se vadă conţinutul procesului verbal în integralitate, în contextul în care copiile depuse la dosar au fost efectuate astfel încât nu se observă în integralitate conţinutul procesului verbal; cu solicitarea de a se prezenta în sala de şedinţă numitul Barbacariu Mircea având asupra sa originalul procesului verbal din 14.11.2017 al Adunării generale a Sindicatului Autobuzul din cadrul S.C. Transportul Public Local S.A.; precum şi cu solicitarea de a depune, în două exemplare semnate pentru conformitate de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere numitul Barbacariu Mircea, lista cu membrii organului de conducere astfel încât să reiasă în mod clar dacă numitul Cojoc Vasile are funcţia de „SECRETAR” sau funcţia de „VICEPREŞEDINTE” având în vedere menţiunile contradictorii cu privire la acest aspect din lista cu membri depusă la dosar. De asemenea, se aduce la cunoştinţa petentei faptul că se reduce termenului de înmânare a citaţiei la 12 ore. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 19.12.2017.
Incheiere de sedinta din 19.12.2017Pune în vedere petentului, prin reprezentant, să depună, în două exemplare, copie de pe ultima hotărâre judecătorească de modificare a componenţei organelor de conducere certificată pentru conformitate cu originalul, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei. Amână cauza la data de 19 decembrie 2017, ora 12:00, pentru când petentul are termen în cunoştinţă prin prezenţa reprezentantului Barbacariu Mircea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 15 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.12.2017