Dosar 9615/314/2017 din 24.11.2017

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9615/314/2017
Data dosar:
24.11.2017
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.05.2021 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Constată perimată cererea

    Admite excepţia de perimare, invocată din oficiu. Constată perimată acţiunea având ca obiect „fond funciar” formulată de reclamanta S********* M******* în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală de fond funciar Moara, jud. Suceava, A*** S****, S********* M*******, Salistra Ileana, Gavrilovici Domnica, Bivol Artemizia, Barbă T. Gheorghe, David Anton şi David Laurenţie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.05.2021.

    Hotarare 2193/2021 din 20.05.2021
  • Sedinta din data de 03.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • 412 NCPC/243 CPC

    În temeiul art. 412 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., dispune suspendarea judecării prezentei cauze. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.10.2019.

    Incheiere suspendare din 03.10.2019
  • Sedinta din data de 16.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Se va emite adresă Comisiei locale de fond funciar Moara, pentru a ne comunica dacă s-a dispus emiterea titlului de proprietate pe numele moştenitorilor defunctului David M. Anton, decedat la data de 2 aprilie 1967. Amână judecarea cauzei la data de 3 octombrie 2019, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâţii Bivol Artemizia, Barbă T. Gheorghe, David Anton şi Gavrilovici Domnica. Ceilalţi pârâţi primesc termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp.art.229 Cod procedură civilă, considerându-se că aceştia cunosc termenul de judecată ulterior celui de astăzi, semnând citaţiile personal de primire. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 mai 2019.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2019
  • Sedinta din data de 14.02.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Pune în vedere apărătoarei reclamantei să depună la dosar în termen util copii de pe acţiune pentru a fi comunicate moştenitorilor defunctului David M. Anton. Amână judecarea cauzei la data de 16 mai 2019, pentru când vor fi introduşi în cauză şi citaţi în calitate de pârâţi, cu duplicatul cererii introductive, moştenitorii defunctului David M. Anton, respectiv: A*** S****, Stavarache Minodra, S******* I*****, Gavrilovici Domnica, Bivol Artemizia, Barbă T. Gheorghe, David Anton şi David Laurentie şi cu menţiunea de a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia şi să-şi exprime un punct de vedere. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 februarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 14.02.2019
  • Sedinta din data de 15.11.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat şi pune în vedere apărătoarei reclamantei să indice în scris, în termen util care sunt moştenitorii defunctului David. M. Anton. Amână judecarea cauzei la data de 14 februarie 2019, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă în conformitate cu disp.art.229 Cod procedură civilă, considerându-se că acesta cunoaşte termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei prin semnătură. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 noiembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2018
  • Sedinta din data de 09.07.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol pentru a pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a tuturor moştenitorilor după defunctul David M. Anton. Fixează termen de judecată la data de 15.11.2018, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.07.2018.

    Incheiere de sedinta din 09.07.2018
  • Sedinta din data de 05.07.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 9 iulie 2018. Pronunţată în şedinţa publică azi, 5 iulie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2018
  • Sedinta din data de 28.06.2018 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 5 iulie 2018. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 iunie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2018
  • Sedinta din data de 20.03.2018 la ora 8:30

    Complet: C12 vechi
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 12 din 2 februarie 2018 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a dispus redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului C.12, şi CU12, ca urmare a desfiinţării, Amână cauza la data de 28 iunie 2018, completul C.19, sala 306, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 martie 2018.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD