D********** E****** O****** S*
PetentH**** G*******
IntimatÎn baza art. 341 alin. 7 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admite plângerea formulată de petenta D********** E****** O****** S*, cu sediul în Craiova, Cal. Severinului, nr. 97, etajele 2-4, jud. Dolj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj sub nr. J16/148/2002, CIF 14491102, cu sediul procesual ales în Bucureşti, str. Frumoasa, nr. 41, Sector 1 în contradictoriu cu intimata H**** G******* împotriva Ordonanţei nr. 1861/P/2015 din 19.06.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Desfiinţează soluţia dispusă prin Ordonanţa nr. 1861/P/2015 din 19.06.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu privire la clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de furt şi privind săvârşirea infracţiunii de executare sau folosire de instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei livrate, prevăzute de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 faţă de intimata H**** G*******. Trimite cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală cu privire la săvârşirea de către intimata H**** G******* a infracţiunii de furt, prevăzute de art. 228 alin. 1 şi alin. 3 C. pen. şi a infracţiunii de executare sau folosire de instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei livrate, prevăzute de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 10 octombrie 2017, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Incheiere finala dezinvestire 851/2017 din 10.10.2017Având în vedere dispoziţiile art. 391 alin. 1 C. proc. pen., instanţa rămâne în pronunţare şi stabileşte data pronunţării la 10.10.2017 potrivit art. 391 alin. 3 C.p.p.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2017