S***** Ş***** M*****
ReclamantC******** N******* P***** C********* D************
PârâtP*** D****** - D******* P*******
PârâtA******** B***** - I******** D*********** S***** 4
PârâtS******** L**** - C******** L* D****** S***** 4
PârâtRespinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia Judeţeană Ilfov Motivation a Sportului pentru persoane cu handicap, Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi DASPC Sector 4, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora. Admite în parte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii CNCD, Amatiesei Bogdan, Popa Daniela, Sebastian Lupşa şi Pari Andrei. Anulează Decizia CNCD nr. 234/05.04.2017. Obligă pârâtul CNCD să analizeze faptele de discriminare invocate de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. 3126/18.05.2016. Respinge în rest acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii CNCD, Amatiesei Bogdan, Popa Daniela, Sebastian Lupşa şi Pari Andrei, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 22.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor potrivit art. 396 alin 2 Cpc.
Hotarare 4248/2018 din 22.10.2018Amână pronunţarea pentru data de 22.10.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2018Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 02.07.2018