J********** T******
PetentK**** D****
IntimatAdmite sesizarea judecătorului delegat cu executarea. În baza art. 586 Cod procedură penală, raportat la art. 63 alin. (1) şi (3) Cod penal, dispune înlocuirea pedepsei amenzii de 2500 lei, corespunzătoare unui nr. de 250 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile – amendă fiind de 10 lei, amendă stabilită potrivit art. 61 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. c) Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. aplicată condamnatului K**** D**** prin sentinţa penală nr. 25 din 22 februarie 2017 în dosarul nr. 1233/326/2016, definitivă prin neapelare la data de 14 martie 2017, cu pedeapsa de 250 zile închisoare. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Noul Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu procurorul şi condamnatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 octombrie 2017.
Hotarare 117/2017 din 26.10.2017amână cauza - se repetă procedura de citare cu intimatul
Incheiere de sedinta din 28.09.2017amână cauza pentru a se solicita certificat fiscal şi certificat de stare materială pentru petent şi pentru desemnarea unui apărător din oficiu; se citează intimatul prin afişare la uşa instanţei
Incheiere de sedinta din 27.07.2017