F**** F***** V*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1), 4) C.proc.pen. raportat la art. 83 C.pen. stabileşte pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului FINAT FLORIAN VIOREL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin.1 C.pen.( faptă din data de 12.11.2015 ). În baza art. 83 alin. 1 C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 alin. 1 c.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 84 alin. 2 raportat la art. 85 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1) c.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1) lit. c) - e) c.pen se comunică Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 404 alin. (3) C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 c.pen. privitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei, pentru nerespectarea măsurilor de supraveghere impuse, caz în care se va dispune aplicarea şi executarea efectivă a pedepsei şi cele privitoare la săvârşirea de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, caz în care pedeapsa pentru noua infracţiune se va calcula conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni. În temeiul 274 alin. 1 C.proc.pen., instan?a obligă pe inculpatul FINAT FLORIAN VIOREL la plata sumei de 400 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.06.2019.
Hotarare 1319/2019 din 03.06.2019Amână pronun?area pentru data de 03.06.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2019Stabile?te pronun?area pentru data de 20.05.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2019pt lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 15.04.2019pt lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 04.03.2019faţă de lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 07.01.2019în vederea pregătirii apărării, amână cauza
Incheiere de sedinta din 15.10.2018în vederea desemnării unui apărător din oficiu inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 25.06.2018faţă de lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 30.04.2018în vederea ataşării dosarului nr. 19365/236/2014, amână cauza
Incheiere de sedinta din 19.03.2018