V******* N******
InculpatS***** C******** D******* B******
Parte civilăG***** I****
Parte civilăÎn temeiul art. 228 alin (1) raportat la art. 229 alin (1) lit. (b) C. Pen., condamnă pe inculpatul V******* N****** la pedeapsa de 1 (un) an ?i 4 (patru) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt calificat. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1, lit. a şi b C.pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul art. 65 alin. 1, rapt la art. 66 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. 1, lit. a şi b C.pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Astfel, în temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare la care a fost condamnat prin prezenta inculpatul Vasilică Nicu?or pe o durată de 2 (doi) ani în condiţiile art. 92 alin. 1 şi 2 C. pen.. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constan?a, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C.pen. impune inculpatului Vasilică Nicu?or ca pe durata termenului de încercare să execute următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de calificare profesională; În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Vasilică Nicu?or va o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul în cadrul Primăriei/Consiliului Local com. Ostrov – jud. Constan?a sau în cadrul Primăriei/Consiliului Local Lipni?a – jud. Constan?a. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Constan?a supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen rap. la art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului dispoziţiile art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă pe perioada termenului de încercare, ori săvârşeşte o nouă infracţiune în acest termen, prezenta pedeapsă urmând să fie executată în regim de detenţie. Pedepsele complementare se pun în executare de la data rămânerii definitive a prezentei. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S.D.N. CONSTANTA DISTRICT BANEASA – str. Alba Iulia, nr. 17, mun. Constanţa, jud. Constanţa. În temeiul art. 19-25 şi 397 cod pr. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 cod civ., obligă inculpatul Vasilică Nicu?or să plătească părţii civile S.D.N. CONSTANTA DISTRICT BANEASA, suma de 1.652 lei, cu titlul de despăgubiri materiale. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e C. pen., confiscă de la inculpat suma de 13,6 lei, obţinută în urma valorificării unora dintre bunurile sustrase, sumă care nu serveşte la despăgubirea persoanei vătămate. În baza art. 274 alin.1 C.pr.pen, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în zece zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.06.2018
Hotarare 1791/2018 din 28.06.2018Stabileşte termen de pronunţare la data de 28.06.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 03.05.2018