R** & R** S*
ReclamantI**** F*****
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta, RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâtul, I**** F*****, având ca obiect , cerere cu valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 210,22 lei , reprezentând contravaloare servicii prestate. Obligă pârâtul la plata către reclamanta a penalităţilor de întârziere la suma de 210,22 lei, în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, începând cu data scadenţei facturilor şi până la achitarea integrală , dar fără a depăşi suma debitului, de 210,22 lei. Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 50 lei , reprezentând cheltuieli de judecată . Respinge în rest pretenţiile reclamantei ca neîntemeiate. Executorie . Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.Cererea de apel se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată , azi, 08 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei .
Hotarare 11522/2019 din 08.11.2019Amana pronuntarea cauzei la data de 08.11.2019, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2019In vederea citarii reclamantei cu mentiunea de a achita onorariul curatorului special
Incheiere de sedinta din 21.06.2019In vederea citarii prin publicitate a paratului
Incheiere de sedinta din 22.03.2019In vederea citarii reclamantei cu mentiune
Incheiere de sedinta din 11.01.2019lipsă de procedură cu paratul
Incheiere de sedinta din 05.10.2018In vederea citarii paratului
Incheiere de sedinta din 25.05.2018In vederea administrarii interogatoriului
Incheiere de sedinta din 23.02.2018