P******** A********
InculpatP***** D****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 43 alin. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul P.A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzută de art.66 alin. 1, lit. a şi b C.pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani. În temeiul art. 65 alin. 1, rapt la art. art. 66 alin.1 C.pen. interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. art.66 alin. 1, lit. a şi b C.pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 604/23.03.2017 de către Judecătoria Medgidia în dosarul nr. 1084/256/2017, definitivă la data de 04.04.2017 prin neapelare, la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare în pedepsele principale, respectiv: - 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 336, alin. 1 CP raportat la art. 396, alin. 1 şi alin. 2 C. pr. pen. - 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 931/10.03.2014 a Jud. Medgidia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.220, alin. 1 CP, (faptă din nov.-dec.2011) - 1 închisoare stabilită prin sent. pen. nr. 1431/01.07.2011 a Jud. Medgidia a cărei suspendare a executării pedepsei a fost revocată. - 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. 1 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal şi art. 5 alin.1 Cod penal, art.396 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, faptă din 13.08.2013. În temeiul art. 41, alin. 1 C. pen. constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este săvâr?ită în stare de recidivă postcondamnatorie fa?ă de pedeapsa aplicată prin sentin?a pen. nr. 910 din 15.06.2016 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1317 din 7.12.2016 a Cur?ii de Apel Bacău. În temeiul art. 43 alin.2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă un sporul obligatoriu de 8 (opt) luni închisoare reprezentând o treime din cealaltă pedepsă, rezultând pedeapsa de 3 (trei) ani ?i 8 (opt) luni închisoare. În temeiul 43 alin.1 C.pen. dispune adăugarea la pedeapsa de 3 (trei) ani ?i 8 (opt) luni închisoare, pedeapsa de 3 (trei) ani ?i 8 (opt) luni rămase de executat din pedeapsa stabilită prin sentin?a pen. nr. 910 din 15.06.2016 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1317 din 7.12.2016 a Cur?ii de Apel Bacău, urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 7 (?apte) ani ?i 4 (patru) luni închisoare. În baza art.45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică condamnatului P.A.pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, pe o durată de 3 ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal aplică inculpatului P.A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 40 alin. 3 nou cod pen. deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre durata reţinerii, arestării preventive şi perioada executată din pedepsele contopite de la 25.06.2010 la 18.08.2010, de la 07.11.2010 la 05.12.2010 şi de la 23.04.2014 la 13.11.2015 şi de la 18.01.2017 la zi. Dispune anularea MEPI nr. 716/04.04.2017 emis de către Judecătoria Medgidia şi emiterea unui nou MEPI de la data rămânerii definitive a prezentei. În temeiul art. 1357 C.civ. şi art. 1349 alin. 1 C.civ admite acţiunea civilă formulată de persoana vătămată P.D.. Dispune obligarea inculpatului P.A.la plata sumei de 1400 lei reprezentând daune materiale. În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.peb, obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariu apărătorului din oficiu pentru inculpat în cuantum de 520 lei conform delegaţiei pentru asitenţă juridică obligatorie seria AV, nr. 2599/2017 rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constan?a. Cu drept de apel în zece zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2018.
Hotarare 2605/2018 din 11.10.2018Stabileşte termen de pronunţare la data de 11.10.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2018Stabileşte termen de pronunţare la data de 27.09.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 31.05.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 19.04.2018