S*** F********** S**
PârâtM***** G*******
ReclamantS* C**** S*
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC FIBREXNYLON SA, ca nefondată. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul MARIAN GHEORGHE în contradictoriu cu pârâta SC FIBREXNYLON SA şi în consecinţă. Constată că reclamantul, în perioada 01.08.1981 - 01.08.1990, a desfăşurat activitatea organizată în schimburi, beneficiind de spor de noapte în procent de 15% din salariul de bază, sens în care obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverinţă prin care să se ateste cele anterior constatate. Respinge acţiunea reclamantului Marian Gheorghe în contradictoriu cu pârâta S* C**** S*, ca nefondată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ, Secţia I-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2017.
Hotarare 2205/2017 din 24.10.2017S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 22.08.2017S-a amânat judecarea cauizei pentru a fi introdus şi citat în calitate de pârât S*** F********** S**
Incheiere de sedinta din 23.05.2017