D** F********
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată competenta de solutionare a prezentei cauze de catre Judecatoria Slatina, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 385/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt privind pe inculpatul D** F********, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. de art. 336 alin. 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D** F********. Se emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al jud. Olt, pentru a comunica fişa de cazier judiciar a inculpatului. Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.11.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara368/2017 din 09.11.2017