Dosar 9713/314/2017/a1 din 29.11.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9713/314/2017/a1
Data dosar:
29.11.2017
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2018 la ora 8:30

    Complet: CCP3
  • Soluţionare

    În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Judecătoriei Suceava cu rechizitoriul nr. 4776/P/2016 din data de 21.11.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe N****** G********* P******, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prev. de art. 336 alin. (1) C.pen., precum ?i legalitatea administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N****** G********* P******, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prev. de art. 336 alin. (1) C.pen., Conform art. 346 al.1 teza finală Cod de procedură penală prezenta încheiere va fi comunicată inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 29.01.2018.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 29.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD