A******** L****
ReclamantA******** I**
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul A******** L****,prin reprezentant convenţional avocat Stănescu Constantin,în contradictoriu cu pârâtul A******** I** . Ia act că pârâtul nu a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinţei, potrivit prevederilor 466 alin.1 şi art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele,sub sancţiunea nulităţii, conform art.471 alin.1 cod proc.civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,22 ianuarie 2018.
Hotarare 55/2018 din 22.01.2018În temeiul prevederilor art.396 cod proc.civilă, amână la data de 22.01.2018,ora 14,00 pronunţarea hotărârii în acţiunea civilă formulată de reclamantul A******** L****, prin reprezentant convenţional avocat Stănescu Constantin, în contradictoriu cu pârâtul A******** I**, instanţa neavând timpul material necesar în acest sens. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei Pronunţată în şedinţă publică astăzi,8 ianuarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2018Amana judecata cauzei pentru a se solicita relaţii de la OCPI Buzau.
Incheiere de sedinta din 27.11.2017în vederea suplimentării probei cu înscrisuri, respectiv înscrisurile necesare soluţionării litigiului şi pentur ca reclamantul să facă precizări cu privire la situaţia de fapt,instanţa dispune amânarea judecăţii cauzei.
Incheiere de sedinta din 06.11.2017