C****** I********* D* I********* D********* C******* P***** A******** M***** O****
PetentAdmite cererea având ca obiect constatare lichidare persoană juridică formulată de către petenta ASOCIAŢIA MUSICA OMNIA, prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ DRĂGULESCU CRISTINA. Constată că nu s-a făcut contestaţie la bilanţul final. Bilanţul final se consideră definitiv aprobat. Autorizează lichidatorul să transmită toate registrele şi actele asociaţiei şi ale lichidării unui membru asociat al petentei sau unui operator economic autorizat să presteze servicii arhivistice. Obligă lichidatorul să notifice Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale cu privire la operaţiunea de lichidare a petentei şi cu privire la operaţiunea de transmitere a documentelor anterior menţionate. Pe baza dovezilor privind transmiterea documentelor şi a notificării, se va elibera lichidatorului actul constatator care atestă descărcarea de obligaţiile asumate. Respinge ca fiind prematur formulată cererea având ca obiect radiere persoană juridică. Operaţiunea de lichidare va fi înscrisă în Registrul asociaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Timişoara Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.06.2017.
7830/2017 din 22.06.2017amână cauza pentru termenul din data de 22.06.2017, pentru când în temeiul art. 68 alin. 3 din O.G. nr. 26/2000 se afişează la uşa instanţei, pentru un termen de 30 de zile, memorandumul şi bilanţul, depuse la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 11.05.2017