C********* M****
PetentM********* S****** - P****** L***** S****** - P*** R****** L****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul C********* M****, împotriva procesului – verbal de contravenţie seria PLSV nr. 0008669 încheiat la data de 07.11.2017 de către intimatul Municipiul Suceava - Poliţia Locală Suceava, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei,azi, 21.02.2019.
Hotarare 755/2019 din 21.02.2019Amână pronunţarea la data de 21.02.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2019Având în vedere Hotărârea nr. 36 din 29 august 2018 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a dispus redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului C 15, ca urmare a desfiinţării acestui complet, amână judecarea cauzei la data de 08.02.2019, completul C 7, sala 306, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.10.2018.
Incheiere de sedinta din 25.10.2018